Alătură-te nouă!

Un proiect creat de gingerpen

Un proiect marca Gingerpen
Comenteaza
13 Sept

Jurnalul primelor 8 zile de proteste

Ziua 1. „Mother, should I trust the government?”, răsare din mulțime. Este duminică, 1 septembrie, și cele câteva sute de oameni veniți să protesteze împotriva proiectului de exploatare cu cianuri de la Roșia Montană se transformă într-o clipă în mii. Piața Universității se umple de steaguri și scandări; pe ritm, masa de oameni înaintează. Se blochează Bălcescu, Magheru și L. Catargiu. Pumnii sunt tot mai strânși, vocea tot mai fermă. Se protestează timp de 10 ore, însă nicio televiziune nu pare interesată de subiect.

 

Ziua 2. Deși luni, zi de lucru, oamenii tot apar. Până pe la 10 seara scandează toți, la unison, „uniți, salvăm Roșia Montană” din jurul fântânii. Se cere ieșirea în stradă, însă jandarmii nu ne mai lasă pe Bălcescu; ne îndreptăm spre trecerea de pietoni, însă nu ne lasă nici acolo. Se dă un pic cu huă. Găsim ceva ce pare o breșă: Edgar Quinet, strada dintre Universitate și Arhitectură, e liberă și ne primește, încăpătoare, pe toți, transformându-ne în mici Columbuși care cuceresc bulevard după bulevard.

 

Ziua 3. Pe la 9 seara, pe Bălcescu se lucrează de zor. O mașinărie zgomotoasă care sparge asfaltul acoperă scandările protestatarilor. Câtă hărnicie!

De data asta, mulțimea curge în râuri prin „Pasagiul Victoriei”, de pe Academiei. În spațiul mic, scandările răsună puternic. Drumul spre club Panic nu va mai fi niciodată la fel. Dăm năvală pe Calea Victoriei ca un izbuc. Apar toboșarii, și muzica protestului se conturează tot mai clar.

 

Ziua 4. Ne așezăm, din nou, pe Bulevardul Regina Elisabeta. Mulțimea devine tot mai pestriță; ochesc chiar și un coșar. În lipsă de incidente, începem să ne împrietenim cu jandarmii.

 

Ziua 5. O ușoară senzație de haos apare în momentul în care, încercând să evadeze spre Piața Constituției, mulțimea este separată în două părți: cam 1000 de oameni rămân blocați pe Reg. Elisabeta, în timp ce restul ocupă Bulevardul Libertății, din fața Casei Poporului, unde se sting luminile. Ne păzesc doar vreo două mașini de poliție. Mulțimea începe să cânte și să danseze, ca niște copii rămași singuri acasă.

 

Ziua 6. În ziua a 6-a, mulțimea a stat în „țarcul” Regina Elisabeta semi-cufundată în întuneric. În jur se vorbea cu ușoară teamă de posibila „vizită” a băieților de pe stadion, după meciul dintre România și Ungaria. Pe la 11 s-a ocupat rondul. Microbiștii n-au mai apărut, și-au făcut de cap doar în Centrul Vechi.

 

Ziua 7. Se ceruse protestul din fața sediului TVR încă din a doua zi, după ce ne-am prins că presa ne ignoră cu bună știință. Așa că am ajuns și acolo. Au apărut Realitatea și Antena 3, transmițând „de la fața locului” cu pancarte cu „presa română, plină de minciună” pe fundal. CNN titrează, încurajator: „Primăvara arabă, vara turcească, toamna românească”.

 

Ziua 8. Este din nou duminică. Se pregătește cel mai mare marș de până acum, prin cartiere, în speranța că așa mesajul va ajunge la un public mai larg. Spre seară, 15.000 de oameni ajung să mărșăluiască pe Magheru, Ștefan cel Mare, Calea Moșilor și Bulevardul Carol I. Oamenii ies la geam și ne fac cu mâna, unii ies chiar în stradă să ne privească îndeaproape. Mașinile claxonează pe ritm, cei din restaurantele și magazinele de pe margine ne salută prietenos. E mai plin de copii și bicicliști ca niciodată. De data asta nu mai putem fi ascunși sub preș.