Alătură-te nouă!

Un proiect creat de gingerpen

Un proiect marca Gingerpen
Comenteaza
25 Sept

Strategii de crowd-management la proteste


1.

Primul pas în încercarea de a ține sub control un protest este buna organizarea a acestuia. Demonstrațiile vor avea un loc de desfășurare pre-stabilit, și protestatarii vor putea manifesta în limita unor reguli. Jandarmii vor păzi zona, și nu vor intereveni decât în cazul în care aceste reguli nu sunt respectate.

 

2.

Indiferent de părerea personală față de scopul protestului, jandarmii vor afișa o atitudine neutră și politicoasă. Protestatarii nu sunt considerați dușmani, ci parte din comunitatea pe care autoritățile au datoria de a o proteja. Totuși, în ciuda atitudinii pasive, ei sunt în permanență atenți la posibile abateri.

 

3.

Scopul principal este dispersarea mulțimii și prevenirea violențelor. De aceea, poziționarea strategică a jandarmilor nu este impenetrabilă, ba dimpotrivă. De multe ori, aceștia adoptă o poziție pasivă, prin care lasă posibilitatea unor protestatari de a se strecura printre ei.

 

4.

În cazul în care apar „agitatori”, jandarmii vor apela în primul rând la intimidare. Cum de obicei majoritatea venită la protest nu este pregătită de violențe, faptul că jandarmii strâng brusc rândurile și țin mâna pe bastonul de la centură poate speria mulțimea, fără ca jandarmii să intervină efectiv.

 

5.

Dacă se ajunge la conflicte, jandarmii vor strânge rândurile și vor folosi spray lacrimogen, pentru a îndrepta mulțimea într-o anumită direcție și pentru a o dispersa. Întotdeauna, însă, va fi lăsată o breșă prin care mulțimea poate scăpa din ambuscadă.

 

6.

În cazul în care este nevoie de intervenții armate, aceștia vor folosi arme non-letale, pe care sunt antrenați să le folosească în așa fel încât să reducă la minim rănile.