Alătură-te nouă!

Un proiect creat de gingerpen

Un proiect marca Gingerpen
Comenteaza
11 Dec

Interviu cu unul din participantii la Flashmob-ul de pe 1 Decembrie

Am vorbit cu Matei Bărbulescu, unul din participanții de la fashmob-ul de 1 Decembrie de la Palatul Victoria.
1. Daca poti, ca o introducere, sa ne spui intr-un paragraf de ce te-ai dus la Guvenrn si ce s-a intamplat acolo?
Nu am avut un plan bine organizat. Tot ce știam era că la Guvern va fi ziua porților deschise, că Ponta va fi acolo și că nu trebuie să ne scape această ocazie pentru a-l trolla. Ideea a fost să mergem cu tricourile Salvați Roșia Montană și să ne decidem la fața locului, în funcție de vibe, ce putem să facem ca să avem acțiune reușită. Când am ajuns în sala în care se țin ședințele publice, eu m-am așezat pe scaunul lui Șova, Cătălin pe scaunul lui Barbu, iar Laurențiu ne făcea poze. La foarte scurt timp, din spre ușă, am auzit forfotă și l-am Ponta cum intra pe ușă cu alaiul de camere și reporteri după el. Când erau camerele pe mine, el în spatele meu, fără să ne fi văzut tricourile m-am amuzat foarte tare. Mi se părea o situație foarte penibilă pentru el și mă distra că încerca să mențină aparența că nu are nicio problemă cu se întâmplă. A urmat dialogul cu pricina (http://goo.gl/aO1dra), iar apoi ne-am mai făcut niște poze și am ieșit escortați de un tip care părea că în altă viață tortura oameni.
2. Cum noi ne ocupam si de animatie, nu putem sa nu te intrebam si asta. Cat de mult seamana in realitate Victor Ponta cu Mickey Mouse?
Înainte să-l văd live credeam că această comparație este făcută pentru a-i scoate în evidență un zâmbet fals și un anumit fel de a fi specific personajelor din desene animate care pot să facă orice, scapă nepedepsite și râzi de ele și de belele în care sigure se bagă din cauza afirmațiilor cretine pe care le fac. M-am prea departe cu gândul; el chiar seamănă foarte tare cu Micky Mouse.
3. Simti ca ai fost salvat de presa?
Salvat e un cuvânt mult prea mare. Toți trei aveam experiențe cu jandarmii și știam că până la urmă legitimările alea nu înseamnă nimic. Dar am fost impresionat de modul în care presa a reacționat și cum i-a pus la zid pe jandarmi. Am reușit să scăpăm de încă un drum pe care trebuie să-l facem ca să contestăm amenzi date în mod abuziv. Ah, și trebuie să recunosc că este plăcut să simți că cineva îți i-a apărarea atât de profesionist. Mă întreb totuși de ce au făcut-o...
4. Cum au reactionat parinti/familia cand au vazut Flashmob-ul? Le-ai zis inainte?
Ai mei mă susțin îmi susțin spiritul de activist, ei sunt împotriva proiectul de la Roșia Montană, maică-mea a fost la proteste, deci s-au amuzat și li s-a părut o acțiune reușită. Da, le-am zis, dar nu le-am dat foarte multe detalii pentru că nici eu nu știam ce urmează să se întâmple.
5. Ai primit fan/hate-mail dupa?
Am primit multe felicitări din partea cunoscuților, dar de înjurături nu am avut parte.
6. Care ti se pare ca e cel mai bun lucru care a rezultat din Flashmob?
Am avut good PR și am reușit să ne transmitem mesajul pe toate mediile - politicienii trebuie înlocuiți. Asta și lovitura de imagine pe care am reușit să o dăm atât lui Ponta cât și Guvernului și Parlamentului prin prezența noastră acolo, transformă mișcarea într-o acțiune de succes.