Alătură-te nouă!

Un proiect creat de gingerpen

Un proiect marca Gingerpen
Comenteaza
20 Iun

60 de minute petrecute la Spitalul Floreasca

Deși vopsit într-o culoare de un albastru spălăcit, spitalul de urgențe Floreasca este destul de ascuns după clădirea clubului sportiv Dinamo. Chiar și așa, nu departe de stația de metrou Ștefan cel Mare, sirenele ambulanțelor nu mai contenesc din a scoate acel sunet cutremurător, care-i face pe oameni să-și întoarcă privirea.

La intrare în curtea spitalului se afla un cameraman și o reporteriță de la postul de televiziune GigaTV. Cea din urmă, îmbrăcată de parcă ar fi încurcat locația cu barul de la colțul cartierului, flutura o foaie de pe care încerca să memoreze o știre despre sistemul informatic unic integrat, bâlbâindu-se ușor.

“Vreo persoană importantă trebuie să fi pățit ceva, altfel n-ar filma ăia aici”, se adresează o femeie portarului. Acesta, prea puțin interesat de spusele ei, se întoarce ușor și-i plasează unui pacient îmbrăcat în pijamale două țigări, contra câtorva lei, pe care-i bagă repede în buzunarul de la pantaloni. În mod ironic, la câțiva pași distanță, o femeie este certată de către un angajat al spitalului că fumează la intrarea în spital. Paznicul este luat la rost că n-are grijă de acest aspect.

La două minute după această întâmplare, ajunge în fața clădirii o ambulanță care, cu cât se apropia, cu atât împrăștia mai mulți fiori printre sufletele speriate aflate acolo. Trei bărbați coborâră din mașină și deschiseră portierele din spate. Targa se mișca prea brusc, provocându-ți parcă durere. Pe ea era întins un bărbat în jur de 50 de ani, cu ochii închiși, părând de-a dreptul inconștient. În grabă a fost dus în sala de “Urgențe majore”.

 Interiorul spitalului descria parcă o altă lume. Un trafic de nedescris, doctori și asistenți îmbrăcați în alb și verde mișunau într-una pe holuri înguste, iar pacienții făceau ca ușa de la intrare să nu stea mai deloc închisă. Ambulanțele soseau încontinuu, sporind cu mult numărul oamenilor ce stăteau la rând, așteptând să intre în sala de urgențe.  Acolo unde graba era la ea acasă, într-un colț, stând pe un scaun, o femeie citea din “Click”. Asta în timp ce, pe ușa mare, glisată, își făcea loc o altă targă, pe care zăcea tulburată o bătrână.

Pe holul lung de la intrare, un om destul de înalt, care nu era român, se chinuia să deschidă o sticlă de Cola. Sticla s-a împotrivit până a fost vărsată pe jumătate, spre marea supărare a celui care curăța podeaua. Nu foarte bucuros de fapta sa, străinul a ieșit afară și-a început să vorbească la telefon.

Afară, un tânăr se prefăcea amuzat de modul în care avea mâna bandajată, degetul mare fiindu-i lăsat liber. “Haha, îți dai seama cum am să conduc eu?”, îi mărturisește băiatului care-l însoțea. Acesta, mai mult rușinat decât amuzat, a mărit pasul către ieșire.

Prin mulțimea de oameni afectați, reușește să se facă remarcată o tânără blondă, urmată de două femei care-i cărau bagajul. Un bărbat își sună fiul să-l întrebe dacă a mâncat, spunându-i că el mai are de așteptat la coada interminabilă. Lângă, o asistentă calmă, simțindu-se oarecum inconfortabil, încerca să-i explice unei doamne că mama dumneaei, bolnavă de Alzheimer, trebuie mutată la un alt spital, întrucât acolo nu mai este destul loc pentru pacienți.

 În mai puțin de 30 de minute au ajuns la ușa spitalului peste șase ambulanțe. O oră și un sfert mai târziu, la intrarea în curtea spitalului se afla, pregătindu-se de zor, aceeași reporteriță. În timp ce, la câțiva metri în spatele ei, dăinuiau deznădejdea, frica și speranța, sentimente alimentate de oamenii cu fețe triste și speriate, care așteptau ca, din minut in minut, cineva să le dea o veste bună. Sau, dacă nu, măcar atenție.