Alătură-te nouă!

Un proiect creat de gingerpen

Un proiect marca Gingerpen
Comenteaza
04 Ian

Moș Odin, Capra Nicolae și Drăcușorul de Crăciun sau cum ar fi fost viața fără Moș Crăciun

1. Odin/Alvader

 

Alvader, zeul suprem în Panteonul nordic, se îmbrăca în albastru, avea o barbă lungă și albă și călărea prin cer pe calul său cu 8 picioare, Sleipnir, însoțit de cei doi corbi ai săi.
În perioada Crăciunului, se spune că ar fi dăruit omului runele (adică l-a învățat tainele scrisului și divinației).
După creștinarea popoarelor germanice, Odin a fost transformat în Moș Nicolae, apoi în Moș Crăciun.
Legenda spune că, la un moment dat, Odin și-ar fi sacrificat un ochi pentru a dobândi înțelepciune, așa că purta mereu un petic pe unul din ochi. Cum ar fi fost să se păstreze asta și să avem un Moș Crăciun care arată a pirat?

 

2. Sinterklaas

 

Foarte mulți spun că Sinterklaas ar fi fost veriga lipsă dintre Odin și Moș Crăciun. Avea un toiag (Odin avea o suliță) și un cal cu care se deplasa pe cer. Era îmbrăcat ca un episcop, dar în roșu și nu era chior, ca Odin.
În Olanda, Sinterklaas era însoțit de Zwarte Pieten (Petru cel Negru), un fel de paj care îl ajuta să împartă cadouri copiilor cuminți. Ca și Moș Crăciun, își ținea darurile într-un sac - ce-i drept, înghesuite de câțiva copii neascultători pe care Pieten îi lua de acasă și îi transporta în Spania.
De ce tocmai acolo? Sinterklaas aducea, adesea, portocale și alte citrice, pe care olandezii le importau din Spania. Deci, după o vreme, tot olandezul credea că Mosu’ vine de la spanioli.

Cum au ajuns să îi sperie pe copii cu un băiețel negricios care îi băga într-un sac și îi ducea în Spania (probabil că să-i vândă pe fructe) e altă poveste. Ajungem imediat la ea…
Fii copil cuminte și citește articolul până la final.


3. Julbock / Capra Yule

Nu numai la noi se umblă cu Capra în jurul sărbătorilor de iarnă.
În Peninsula Scandinavă, oamenii erau spionați de o capră fermecată, care se asigura că s-au pregătit cum trebuie pentru Yule (un fel de Crăciun).
În secolul al XIX-lea, Julbock se mai îmbunează și începe să împartă cadouri copiilor. Ca și în România, barbații se deghizau în capră și treceau din casă în casă, oferind daruri.
Capra Yule a fost ilustrată deseori printr-o capră din paie, decorată cu panglici roșii. Ea a reușit să supraviețuiască sub această formă în folclorul scandinav. În prezent, o regăsim ca decorațiune de brad sau la scala mai înaltă, în piețele de Crăciun, unde, uneori, oamenii îi dau foc ilegal.
În cele din urma, capra a fost înlocuită de tomte, nisse sau tonttu (slide-ul următor).


4. Tomte / Nisse / Tonttu

Tomte, nisse și tonttu erau niște piticuti foarte populari în rândul scandinavilor, care le-au dedicat numeroase creații artistice.
Legenda spune că, îmbrăcați ca piticii de gradină și puși pe treabă, ei trăiau în pădurile din apropierea caselor și îi ajutau pe oameni la grădinărit și la alte treburi casnice. Dar mai mult decât atât, erau ocrotitorii gospodăriei și, dacă știai cum să te porți cu ei, iți aduceau noroc și bunăstare.
Nu, piticuții ăștia nu erau racketi puși pe colectat taxă de protecție.
În jurul Crăciunului, îi vizitau pe copiii famiilor pe care le protejau și le aduceau cadouri.
În semn de respect și apreciere, ei primeau terci de ovăz cu unt (care îi aștepta pe o masă, în ajun).
Micile creaturi mitice se deplasau călare pe porci, capre (ha! ți-au făcut-o, Yule!) sau reni, știau să facă vrăji și puteau deveni invizibili atunci când își doreau. Dacă nu erau respectați de oameni, se răzbunau pe ei și le stricau fermele.
Ok, poate că erau rackeți...
În secolul al XIX-lea, tomte, nisse și tonttu au înlocuit capra Yule în folclorul scandinav și au primit treptat roluri și trăsături asemănătoare lui Moș Crăciun. În prezent, creaturile au devenit un amestec de pitici și Moș Crăciun și au primit numele de jultomte / julenisse / joulupukki.

 

5. Ded Moroz

Moș Ger seamănă destul de mult cu Moș Crăciun, însă dăruiește cadourile personal copiilor, de Anul Nou și are un toiag fermecat.
În rest, e îmbrăcat la fel ca Moș Crăciun - are până și o sanie trasă de reni, dar, pentru că e din Rusia, a amanetat mare parte din ei ca să-și ia Vodka și a rămas doar cu trei.
Din fericire, fiica lui, Snegurochka (Fata Zăpezii), îl însoțește și are grijă ca bătrânul să împartă toate cadourile. Nu că l-ar crede în stare să le dea pe băutură. Nici vorbă.

 

6. Zwarte Pieten - Moș Crăciunul din Iad

Nu, pe bune. Știți că vă povesteam de un băiețel negricios care îl însoțea pe Sinterklaas și îi fura pe copiii neascultători din case, ca să îi ducă în Spania?
Originar, i se spunea Krampus și era un spirit rău, în slujba Diavolului, cu corp de satyr. Și cap de satyr. Și apucături de satyr, având în vedere că făcea tot felul de năzbâtii și trăia în pădure…
Se prea poate să fi fost un satyr, dar nu ne aruncăm la afirmații de genul asta fără suficiente dovezi.
Desigur, faptul că le dăruia copiilor cartonașe cu el fugărind femei și spunând glume ar fi suficient să ne dea de bănuit că drăcușorul pervers și caprin ne întărește suspiciunea…
Germanii îl aveau pe Belsnickel, care pedepsea copiii neascultători, iar francezii un moșulică rău, La Pere Fouettard, care îi biciuia. Legenda spune că cel din urmă și soția lui ar fi făcut tocăniță din trei tineri neascultători, dar noi vrem să dormim liniștiți noaptea și nu credem în legenda asta. Brrr!

 

http://en.wikipedia.org/wiki/Sinterklaas
http://en.wikipedia.org/wiki/Yule_Goat
http://allaboutsweden.com/yule-goat-the-gavle-christmas-goat/#sthash.3moL8bg1.dpbs
http://en.wikipedia.org/wiki/Tomte
http://www.2gocopenhagen.com/2go-blog/expats/did-you-know-scandinavian-folklore-creature-turned-santa-claus
http://www.indobase.com/holidays/christmas/characters/tomte.html
http://insidestorey.blogspot.ro/2009/12/sue-weaver-yule-goat.html
http://www.ingebretsens.com/culture/traditions/legend-of-nisse-and-tomte
http://mentalfloss.com/article/29506/9-holiday-characters-around-world
http://russiapedia.rt.com/of-russian-origin/ded-moroz/
http://www.mythicalcreatureslist.com/mythical-creature/Krampus
http://www.toptenz.net/top-10-santa-legends-from-around-the-world.php